Adoptă un bunic

Proiectul “Adoptă un bunic” are scopul de a susține bunicii din Cluj-Napoca care nu mai au pe nimeni, oferindu-le mângâiere, sprijin și speranță. Împreună putem ajuta bunicii uitați pe care nu îi mai caută nimeni, pe care nu îi mai sună nimeni, care nu mai au cui să-i spună necazurile și suferințele lor. ,,Adoptă un bunic” este despre a fi împreună în cauza singurătății vârstnicilor.

Cum poți ajuta?

1. Adoptă un bunic/o bunică

Poți contribui la achiziționarea unui pachet cu alimente de bază care să acopere nevoile lor esențiale, printr-o donație lunară de 130 de lei;

Poți oferi sprijin emoțional în cadrul vizitelor la domiciliu și printr-o legătură telefonică constantă.

2. Împărtășește generozitatea

Răspândește povestea noastră și invită-ți prietenii și familia să ni se alăture în acest demers umanitar. Cu cât suntem mai mulți, cu atât putem face mai mult.

3. Voluntariat

Dacă dispui de mai mult timp liber, atunci ți se potrivește să devii voluntar și să te implici activ, prin vizite la domiciliul beneficiarilor și/sau distribuirea pachetelor alimentare lunare persoanelor vârstnice care depind de noi.

4. Donații ocazionale

Dacă timpul tău este limitat și variantele de donații recurente nu ți se potrivesc, te poți implica în multe alte feluri. Poți aduce ocazional la sediul nostru alimente neperisabile sau produse de curățenie și/sau de igienă personală, pe care le vom distribui beneficiarilor noștri sau poți dona ocazional, iar noi vom achiziționa alimente și medicamente pentru persoanele care au mai mare nevoie de ajutor.