Conferința ,,Dreptatea Dumnezeiască și Dreptatea Omenească”

JOI, 17 OCTOMBRIE 2024, SALA AUDITORIUM MAXIMUM, STR. MIHAIL KOGĂLNICEANU 5, ORA 18:00, s-a desfășurat conferința ,,DREPTATEA DUMNEZEIASCĂ ȘI DREPTATEA OMENEASCĂ”,

Evenimentul a avut loc cu ocazia celebrării a 30 de ani de la reînființarea Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Conferința a fost susținută de 2 invitați speciali:

Doamna Dana-Cristina Gîrbovan, judecător și președinte al Curții de Apel Cluj și Părintele profesor universitar doctor Ioan Chirilă.

Acest eveniment deosebit ne-a oferit prilejul de a reflecta împreună asupra justiției divine și umane.

Conferința caritabilă de sâmbătă, 22 noiembrie, „Altruism și empatie”, a fost un eveniment remarcabil, care a deschis noi orizonturi de cunoastere si introspectie personala. Prof. univ. dr. Mircea Miclea și arhid. lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache au tratat tema din perspective complementare - neuroștiințe, psihologie și referiri la credință. Întrebările din sală au creat o discuție vie, iar mulți participanți au plecat cu o nouă perspectivă asupra solidarității, generozității și responsabilității față de semeni. Toate încasările au fost donate Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din Sânnicoara.

Conferința poate fi urmărită pe youtube, aici: https://www.youtube.com/watch?v=YUAX4bKWWUI