Prânzul generațiilor
Evenimentul ,,Prânzul generațiilor” s-a desfășurat cu ocazia aniversării a 30 de ani de parteneriat între Episcopia Evanghelică Luterană din Württemberg și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Ziua 1: Prânzul Generațiilor și Vizite la Beneficiari
În prima zi, a fost organizat un prânz la care au participat:
- Petur Thorsteinsson, Directorul General al Oficiului de Stat Württemberg Hope for Eastern Europe
- Dr. Maria Gotzen-Dold, preot de la DiMOE Reutlingen
- Hans-Joachim Janus, Consilier al Bisericii i.R.
- Seniori ai programului nostru
- Voluntari și echipa Societății Femeilor Ortodoxe
În cadrul acestui prânz festiv, echipa asociației a primit o distincție de apreciere pentru munca depusă până acum în beneficiul persoanelor aflate în situații dificile de viață. După prânz, au fost efectuate vizite la domiciliul beneficiarilor, în cadrul cărora au fost discutate aspecte legate de problemele cu care aceștia se confruntă. Vizita a continuat la Biserica Sfânta Treime, unde duhovnicul asociației, preotul Florin Ghiț, a prezentat oaspeților cea mai veche biserică din Cluj-Napoca și proiectele de caritate care se derulează în cadrul acestei parohii.
Ziua 2: Discuții și Vizite la Beneficiari
A doua zi a început cu o discuție la sediul asociației, urmată de vizite la alți beneficiari pentru a monitoriza situația socio-economică și modul în care se descurcă aceștia. Această vizită a fost o ocazie minunată de a celebra parteneriatul nostru și de a întări legăturile dintre comunitățile noastre. Ne bucurăm că am putut împărtăși această experiență și așteptăm cu nerăbdare viitoarele activități în cadrul colaborării noastre.