Programul Familia rămasă acasă

Programul “Familia rămasă acasă” este un program inițiat recent care se adresează familiilor femeilor aflate în detenție și prin care ne propunem să oferim suport social, moral și material (hrană, îmbrăcăminte, medicamente, produse de igienă, etc.) membrilor familiilor vulnerabile, în funcție de nevoile identificate. Anumite familii sunt lipsite de ambii părinți, iar altele trec prin situații dificile, în care tatăl nu este apt să aibă grijă de copii și să le ofere o educație sau cele necesare unui trai decent.

Pe lângă nevoile materiale ale copiilor rămași acasă, dorim să facem o schimbare și pe parte emoțională. Aceștia sunt lipsiți de iubirea și susținerea pe care doar o mamă o poate oferi și, în lipsa acesteia, au nevoie de ajutorul și îndrumarea unor adulți de încredere, pregătiți să se descurce în situații delicate.

Conferința caritabilă de sâmbătă, 22 noiembrie, „Altruism și empatie”, a fost un eveniment remarcabil, care a deschis noi orizonturi de cunoastere si introspectie personala. Prof. univ. dr. Mircea Miclea și arhid. lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache au tratat tema din perspective complementare - neuroștiințe, psihologie și referiri la credință. Întrebările din sală au creat o discuție vie, iar mulți participanți au plecat cu o nouă perspectivă asupra solidarității, generozității și responsabilității față de semeni. Toate încasările au fost donate Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din Sânnicoara.

Conferința poate fi urmărită pe youtube, aici: https://www.youtube.com/watch?v=YUAX4bKWWUI